Sufrageria este de cele mai multe ori camera care creeaza impresia despre intreaga locuinta. In apartamentele de la bloc, in casele de la periferie, in vilele de pe litoral sau in cabanele din munti, sufrageria este intotdeauna locul unde sunt primitii musafirii. Aceasta poate forma o parere generala si asupra gazdei, in functie de stilul amenajarii.
In functie de spatiul incaperii, sufrageria poate fi perceputa ca living room sau ca dining room. Astfel ca traditionalul salon romanesc, devine acum o incapere cu iz anglo-american.

Fie ca este eleganta, simpla, relaxanta, amuzanta, strident decorata sau chiar dezordonata, aceasta incapere este foarte importanta, atat vizite, cat si pentru intalnirile de familie sau, pur si simplu, pentru servirea ceaiului.

Creatorii sufrageriei au conceput aceasta incapere pentru primire. De aceea, in cele mai multe situatii, sufrageriile sunt decorate cu obiecte de pret, interesante si deosebite, pentru impresionare. De asemenea, decorul este simetric, predominand amenajarea de tip: tablou deasupra canapelei, flancat de doua masuta pe care sunt asezate corpuri de iluminat. Ferestrele sunt si ele decorate cu materiale luxoase, impletituri sau franjuri, asemenatoare cu cele de pe tapitaria scaunelor sau cu fata de masa. Este bine stiut ca musafirii sunt interesati in primul rand de stil si decor.

Evolutia amenajarilor au transformat ori continua sa transforme aceasta camere intr-un spatiu simplu, relaxat si cat mai aerisit. Stilul casual tinde sa reduca din cantitatea obiectelor decorative, sa elimine materialele textile si sa aduca multa lumina. Simetria este inlocuita de linii curbate si pete de culoare, iar mobilierul este amplasat cat mai putin structurat.
Indiferent de scopul pe care il serveste sufrageria, materialele, culorile, mobilierul si accesoriile folosite in decorarea ei, trebuie sa fie pe gustul gazdei.
Mobilier
Mobilierul Stickley este o componenta reprezentativa a stilurilor clasice de amenajare interioara si decor. Se caracterizeaza prin simplitate, linii verticale si orizontale puternice, absenta decoratiilor si modelelor. Un alt aspect important este rezistanta si durabilitatea, datorate imbrinarilor cu stifturi. Lemnul folosit pentru acesta este tare si de calitate, provenit in special din zona Americii (predominant stejar) si este taiat astfel inca sa puna in evidenta textura fibrelor din lemn.


Acest stil pentru prelucrarea si realizarea mobilierului, a fost creat de celebrul designer american de mobila, Gustav Stickley (1858 – 1942). Este probabil cel mai de seama reprezentant al miscarii Arts & Crafts (Artizanat si Mestesuguri).


La inceputul secolului XX, Stickley a inceput sa produca in atelierele sale, mobilier de calitate, din stejar, cu piese viguroase, rezistente si functionale. Acesta s-a inspirat din mobilierul medieval si din cel japonez. Scaunele reglabile, suporturile pentru surse de iluminat, accesoriile decorative si varietatea pieselor de mobilier, au facut „ravagii” pe piata de specialitate. In perioada primului razboi mondial, datorita perioadei critice si schimbarii de moda, Stickley intra in faliment. In cea de-a doua parte a secolului, mobilierul Stickley redevine popular si este inca apreciat chiar si in zilele noastre.

Bucatarie, Mobilier
Bucataria Desire de la Mobexpert este o bucatarie ce apartine stilului modern, eleganta, simpla, disponibila la un pret accesibil.
Ca si majoritatea bucatariilor de la Mobexpert, mobilierul este format din: masca chiuveta, corp incastrare cuptor, corp 4 sertare, coloana incorporare frigider, corp suspendat cu scurgator de vase, corp incorporare hota, corp suspendat o usa, soclu 245/240 cm, blat L=185, inaltator 185/180 cm. Acestea se incadreaza in dimensiunile 245/240 x 60 x 207 H cm.

Mobilierul, disponibil la comanda, se caracterizeaza prin: fronturi din MDF acoperite cu polimeri, structura din panouri aglomerate din lemn melaminat de grosime 18 mm; finisaj crem/wenge cu sticla fume sau crem/cires cu sticla verde/portocaliu; blat melaminat termporezistent de grosime 40 mm.
Se poate asorta cu alte piese de mobilier sau obiecte decorative de la Mobexpert.
Dining Room, Mobilier
Dining-ul Xinthuo de la Mobexpert imbina stilul modern cu mobilierul clasic, creand o atmosfera orientala, de poveste.
Se caracterizeaza prin simplitatea, functionalitatea si eleganta moderna, dar mobilierul pastreaza nuantele clasice, precum: lemnul masiv carpen al mobilierului, PAL-ul furniruit cu furnir de fag sau finisajul wenge.

Din compozitia standard, fac parte: vitrina 2 usi – 105 x 40 x 160 H cm, veselier – 162 x 45 x 111 H cm, bufet 2 usi + 4 sertare 180 x 50 x 85 H cm, dulap pentru vin si bauturi – 126 x 45 x 183 H cm, confiturier – 74 x 50 x 110 H cm, comoda TV – 124.5 x 50 x 85 H cm, masa dreptunghiulara – 180 x 90 x 75 H cm si scaun cu sezut masiv – 51 x 56 x 96.5 H cm. La acestea se pot adauga la comanda, in functie de preferinte, si alte obiecte din aceeasi gama.
Baie, Mobilier
Mobilierul ar trebui sa fie format din piese suspendate, amplasate cat mai sus si cat mai pe colt. Daca acestea sunt realizate din sticla sau contin materiale din oglinda, nivelul luminozitatii va creste, la fel cum va creste si aspectul estetic. In plus, oricui ii place sa aibe in baie cat mai multe (sau mari) oglinzi. In cazul in care tavanul ofera posibilitatea montarii unei oglinzi de dimensiuni mari, trebuie profitat de acest lucru.

Placile ceramice (faianta si gresia) de dimensiuni mari imbunatatesc imaginea bai, fiind foarte elegante si usor de pozitionat.
Iluminatul in baie nu se face cu siguranta prin lustra sau candelabru, dar chiar si asa, corpurile de iluminat trebuie alese cu mare grija. Baia trebuie sa fie cat mai simpla si aerisita. Incastrarea acestora sau montarea unor corpuri pe baza de senzori sunt solutii moderne, eficiente, ecologice, care de asemenea conduc la economisirea spatiului si imbunatatirea aspectului.

Obiectele si accesoriile decorative, produsele de igiena sau alte lucruri asemanatoare, pot fi imprastiate in toata baia, precum jucariile copiilor. Dupa terminarea procesului in care acestea au fost utile, trebuie sa dispara din peisaj, pentru ca baia sa ramana in continuare aerisita si spatioasa.

Usile culisante sunt cele mai recomandate pentru baie. Au un aspect deosebit, sunt usor de curatat, de montat si de asortat. Sunt disponibile in modele si culori diferite si sunt foarte practice.
Daca dupa toate acestea baia devine prea simpla si prea spatioasa, atunci plantele sunt solutia. Amplasarea unei plante are rol decorativ, iar in acelasi timp invioreaza si improspateaza spatiul. Exista o multime de plante frumoase, iubitoare de spatii umede.

Indiferent de stilul ales, in baie trebuie sa ne simtim cat mai bine.
Baie
Amenajarea bailor de apartament reprezinta cea mai mare provocare in acest domeniu. Spre deosebire de bucatarie, dormitor sau alte camere, baii ii revine aproape intodeauna cel mai restrans spatiu. Acest lucru este oare cum paradoxal, deoarece in baie este nevoie de foarte multe obiecte, consumabile si ustensile (sau chiar mobilier) pentru desfasurarea numeroaselor activitati.

Pentru economisirea sau gestionarea corecta a spatiului din baie trebuiesc respectate anumite aspecte.

Alegerea obiectelor sanitare trebuie facuta cu mare atentie. Inlocuirea cazii cu o cabina de dus permite amplasarea unei masini de spalat sau a unui mobilier pentru depozitare. Pentru multi insa, aceasta inseamna o reducere a confortului. Exista insa si cazi de colt, de dimensiuni mai mici, care pot substitui cabina de dus sau cazile mari. Chiuveta si vasul de wc trebuie sa aibe forme si modele cat mai ergonomice sau de tip consola, pentru a spori functionalitatea si economisirea spatiului. Incastrarea in perete a bazinului vasului de wc este una dintre recomandari.
Caloriferul joaca un rol foarte important. Trecerea la modelele de tip port-prosop este absolute necesara. Aceste modele aduc un plus atat in ceea ce priveste aspectul estetic, cat si in ceea ce priveste functionalitatea sau, bineinteles, economisirea spatiului.

Living Room, Paturi
Noile tentinte in moda decoratiunilor pun accent pe mobilierul modular si multifunctional. Acestea sunt disponibile in modele foarte interesante, iar in plus, conduc la economisirea substantiala a spatiului din incapere.
Acest fotoliu extensibil se incadreaza in aceasta categorie. Masoara 90 x 85 x 93 cm – pliat si 193 x 85 x 40 cm – extins. Este un produs foarte comod si relaxant pe timp de zi, pentru urmarirea filmelor si programelor preferate la televizor, iar pe timp de noapte (precum si in filme) se transforma intr-un pat de o persoana, confortabil si odihnitor.
Fotoliul este format din 3 elemente pliante care sunt legate intre ele cu ajutorul unei articulatii rezistente la greutate si la desele manevre de pliere-extindere. Se gaseste in mai multe culori, in functie de preferinte.
Elementele componente ale acestui fotoliu sunt: cadrul metalic rezistent si materiale din plus si tercot. Husa este usor detasabila, in caz ca se doreste curatarea sau inlocuirea acesteia.
Lamelele elastice sunt realizate din furnir in 7 straturi, fiind incastrate in cadrul de metal. Au o elasticitate constanta de-a lungul timpului si sunt foarte rezistente.
Dimensiunile fotoliului pot fi modificate la comanda, in functie de cerintele clientului.
Acesta poate fi achizitionat la pretul de ~ 550 ron.
Dormitor, Textile decorative
Lenjeria Tac Kristal Tomurcuk este alegerea ideala in ceea ce priveste calitatea, confortul si chiar decorul in dormitor. Este un set pentru pat modern, in culori placute si modele interesante. Setul este format din cearceaf de pat si de pilota si doua fete de perna, toate realizate 100% din bumbac.
Calitatea produselor este incontestabila si pot avea chair dublu rol. In timpul somnului sunt foarte moi, comode si placute la atingere, iar in timpul zilei aduc un plus decorului in dormitor, prin design-ul lor atragator.
Setul este disponibil pentru paturi duble, cu dimensiunile 200 x 220 cm, 220 x 240 cm si (2x) 50 x 70 cm (cearceaf pilota, cearceaf pat, 2x fata de perna), si pentru paturi simple, cu dimensiunile 160 x 220 cm, 160 x 240 cm si (2x) 50 x 70 cm.
Sunt usor de intretinut: se spala cu detergenti de rufe colorate, la temperatura medie (40C), se calca de asemenea, la temperatura medie, si nu necesita inalbitor sau substante chimice de curatare.
Poate fi achizitionat la pretul de 150 Ron, pentru varianta dubla, si la pretul de 110 Ron, pentru varianta simpla.
Bucatarie, Electrocasnice
Robotul de bucatarie poate fi considerat primul pas spre inteligenta artificiala din bucatarie. Are capacitatea de usura mult munca gospodinelor, dispunand de tehnici si procedee moderne si foarte rapide. Folosirea acestuia conduce la reducerea timpului si efortului necesar pregatirii mancarii sau prepararii alimentelor.
Robotul de bucatarie Philipsa HR7625 este un model modern si foarte dotat tehnologic. Are un design interesant si o forma foarte compacta, iar depozitarea acestuia nu este o problema. Este puternic, multifunctional si poate prepara mancarea in cateva secunde.
Accesoriile robotului pot fi depozitate in interiorul bolului, intr-un mod simplu si compact. In plus, designul vertical ocupa o suprafata cu 35% mai mica decat in cazul robotilor de bucatarie orizontali.
Motorul de 500 W cu viteze si cu impulsuri, la care se adauga cele peste 25 de functii prin combinatia celor 7 accesorii, permit prepararea oricarui fel de alimente, la diferite viteze sau stiluri.
Accesoriile lavabile se pot spala in masina de spalat vase, si cuprind: 3 discuri, accesoriu pentru taierea medie, accesoriu pentru felierea medie, accesoriu pentru granularea medie, instrument pentru framantare, cutit pentru tocare din otel inoxidabil, disc de emulsifiere si blender. Datorita lor se pot intreprinde actiuni precum raderea legumelor, fructelor sau branzeturilor, taierea acestora, framantarea normala sau puternica, tocarea, baterea, sfarmarea, taierea, impaturirea, zdrobirea, maruntirea sau amestecarea alimentelor, emulsifiere, omogenizare, pasare, lichefiere, mastificare sau scuturare, si multe altele.
Materialele din care este confectionat difera pentru fiecare componenta. Carcasa este din ABS, comutatorul si suportul pentru accesorii din ABS si POM, bolul, capacul si mecanismul de impingere din SAN si ABS, discul de emulsifiere din ABS, cutitul si accesoriile metalice din otel inoxidabil, portcutitul din PP si PET, vasul blender, capacul si cana din SAN si PP, portcutitul pentru vasul blender din nailon 60. Per ansamblu, design-ul este destul de simplu, dar foarte elegant si placut.
Din punct de vedere al capacitatilor si al specificatiilor tehnice, robotul se prezinta foarte bine:
- Alimentare 500 W
- Frecventa 50-60 Hz
- Lungime cablu 1.2 m
- Motor ecranat, pentru evitarea interferentelor
- Capacitate bol: faina – 0.5 kg, aluat – 0.83 kg, ingrediente uscate – 2 litri, lichide – 1.2 litri
- Capacitate blender 1 litru
- Tensiune 220-240 V
- Sistem blocare de siguranta pentru detectare capac si bol
- Frana mecanica de oprire aparat in 1.5 secunde
Este prin urmare, un aparat extrem de complet si impresionant, ce poate satisface multe nevoi si poate inlocui multa munca fizica in domeniul culinar.
Baie, Textile decorative
Halatele de baie sunt obiecte foarte importante in peisajul interior. Pot fi considerate haine, tesaturi, produse de baie sau lenjerie, dar sunt cu siguranta indispensabile. Nevoia de uscare rapida a corpului dupa baie, nevoia de caldura, confort si comoditate sunt satisfacute de acest tip de produs.
Halatul de baie Valentini Bianco reprezinta un set pentru baie complet si foarte util. Pentru persoanele pedante, ce pun aspectul si designul pe primul plan, acest ansamblu de produse este cadoul ideal.
Setul este compus dintr-un halat de baie de 500 gr/mp si trei prosoape de 50 x 100 cm, 100 x 150 cm, respectiv 30 x 50 cm. Este confectionat din bumbac 100%, avand o calitate superioara ce se resimte atat la purtare si la intretinere, dar si la rezistenta in timp.
Produsul poate fi spalat la o temperatura de maxim 60 de grade C, cu detergent pentru rufe albe. Se poate curata uscat si poate fi uscat automat. Calcarea se face la temperatura scazuta, pentru a evita deteriorarile.
Camere copii, Textile decorative
Un element important in decorarea camerei copilului il constituie chiar lenjeria pentru pat. Aceasta trebuie sa fie cat mai colorata si animata, dar in acelasi timp, trebuie sa-i asigure micutului un somn linistit.
Lenjeria pentru copii Tac Batman Dark Knight este un set complet de lenjerie, inspirat din celebra pelicula, apreciata de cinefili de toate varstele. Setul este decorat cu personajele celebrei benzi desenate, lucru ce il va face fericit pe norocosul posesor.
Produsele ce alcatuiesc acest set, sunt: un cearceaf pentru pilota de 160 x 220 cm, un cearceaf de pat de 100 x 200 cm si o fata de perna de 50 x 70 cm. Piesele sunt confectionate din bumbac 100% si asigura confortul, comoditatea si placerea in timpul odihnei de pranz sau a somnului de noapte.
Spalarea se face doar cu detergent pentru rufe colorate, la temperatura specifica de maxim 40 de grade si fara inalbitori. Curatarea chimica are efecte daunatoare, la fel ca si folosirea fierului de calcat la temperaturi ce depasesc nivelul mediu.
Acest set complet, foarte util si placut, poate fi un cadou ideal pentru micul iubitor de benzi desenate sau filme de animatie.







